Un sfert sau o treime până la Pacific?

Deși n-am stabilit încă traseul exact pe care-l voi parcurge în călătoria auto-propulsată pe două roți pe care intenționez s-o fac anul următor, eventualele variații nu pot adăuga sau înlătura decât secțiuni destul de mici din întreg kilometrajul implicat. Adică, oricum aș da-o, e inevitabil faptul că mă așteaptă un efort fizic și psihic de genul căruia nu mi-am imaginat vreodată că aș încerca să mi-l asum. Și nu spun asta din credința că mi-am propus să fac ceva extraordinar. Călătoriile de distanță lungă cu bicicleta nu sunt nimic nou, inclusiv în România, iar în cei peste 100 de ani de când există biciclete pe planeta asta, au fost foarte mulți alții care au acumulat un kilometraj mult mai impresionant decât cel pe care mi l-am propus eu, și au parcurs trasee mult mai dificile și riscante. Micul detaliu care îmi dă însă posibilitatea să aduc ceva nou, cel puțin pe plaiurile noastre, este faptul că doresc să-mi filmez această experiență și să o împărtășesc cu alții în forma unui film documentar, imaginile – filmate și montate cu pricepere – fiind, de multe ori, mult mai eficiente în a transmite informații și mai ales stări și emoții, decât cuvintele.

Însă imaginile video vor trebui să mai aștepte. Situația mea economică nu-mi va permite decât peste aproximativ două luni achiziționarea, la mâna a doua desigur, a unei camere video digitale cât de cât decente. O altă imagine, în schimb, vreau s-o aduc în discuție, și e vorba de comparația, ca distanță, a traseului meu – traversarea de la est la vest a unei bune părți din lungimea continentului european – cu distanța imaginară a unei călătorii mult mai ambițioase, tot cu bicicleta. Nu de alta, dar îmi place să am o perspectivă cât mai amplă. Mai întâi, kilometrajul: cu oarecare variații, se pare că voi avea de parcurs undeva în jur de 2800 de km. (ar fi fost mai scurt, undeva sub 2700, dar am hotărât că am o viață de trăit și vreau să văd Parisul…) Cifra este mai ușor de înțeles în termenii geografiei umane: am de parcurs un traseu care începe de lângă granița de sud-vest a fostei Uniuni Sovietice, traversează Europa Centrală, ajunge până la Oceanul Atlantic și mai continuă un pic prin sud-estul Marii Britanii. Am ținut să compar distanța aceasta cu traversarea imaginară, pe bicicletă, a altor părți ale lumii; bătrânul nostru continent nefiind foarte extins ca arie geografică, am ales să îmi imaginez parcurgerea unui traseu pornind tot din orașul meu natal, Iași, dar în direcția cealaltă, până la Oceanul Pacific. Referindu-mă strict la distanța comparativă a traseului Iași-Londra cu acesta din urmă, și excluzând detalii ce țin de dificultate, buget și regim de trecere a frontierelor – fără îndoială, piedici enorme pentru unul ca mine – mi-am imaginat cam până unde aș ajunge cu același kilometraj pe drumul până la Oceanul Pacific, și cu cât ar trebui să-l extind pentru a ajunge acolo.

Deși n-am cum să ajung la o concluzie definitivă, se pare că echivalentul Londrei în această pedalare până la Pacific s-ar situa undeva prin stepele Kazahstanului, poate oleacă mai încolo de coasta de nord-est a Mării Caspice, poate oleacă mai aproape de muribunda Mare Aral. Până la Pacific? Probabil un sfert, un sfert și ceva din distanța până acolo. O treime poate? Mi-ar plăcea să cred că da. Sau hai, măcar o treime până la Beijing…

Image

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: